Bucatica de inima...

Cum am simtit azi zbuciumul unei prietene tare dragi........





Bucatica de inima...



         Sunt aici, inchisa in cutia mea,cu ganduri ce se izbesc violent de pereti, cu fluturi de vise ce ar dori sa iasa la lumina, cu cioburi de sperante. Tacerea ma asurzeste si oricat incerc sa o alung ea se intoarce iar si iar... tot mai adanca si mai neagra. Sufletul alearga neincetat cautand adapost si alinare si se intoarce seara obosit si trist. Nici azi nu a gasit nimic.



         Si dincolo de verdele peretelui din dormitor viata se aude clocotind,cu voce muta ma cheama. Ma las purtata de imbratisarea ei, dar ma abandoneaza din nou in singuratate si visare.Si te astept, cu mana ta sa distrugi temnita si sa rupi lanturile.

         Am nevoie de o voce care sa-mi mangaie auzul. Un inger care sa ma ajute sa-mi port povara pe umeri. Un demon care sa ma readuca la viata. Traiesc ca o umbra uitata, scaldata in lacrimi ce nu se mai opresc. Astazi,astept mana ta care sa-mi mangaie fata si vocea care sa-mi spuna ca ma iubeste. Si simt cum parca ma descompun in asteptarea ta,cum parca ma prabusesc in mine. Si lacrimile astea ce nu se mai opresc.

        Ma dor toate, dar cel mai tare ma doare sufletul pe care ti l-am oferit cu atata incredere. Dar nu-l mai recunosc! nu poate fi al meu!! Peste vechile cicatrici altele noi sangereaza, e plin de vanatai si de durere muta ce nu se poate sterge. Este in genunchi in fata ta si te implora sa nu-l ucizi de tot. Sa nu-i rapesti visele, sa nu-i mai negi salvarea. Lasa-l sa traiasca, pansează-i ranile, picura iubire pe vanataile lui. Tine-l in palma si uită-te atent bucatica de inima plina de lacrimi si sange este singura care te va iubi orbeste toata viata! Nu o lasa abandonata pe carari lipsite de speranta! Nu o lasa sa moara! Pentru ca te iubeste mai mult decat pe ea.









Raspunsul  meu:

Ceva neterminat...

Cineva drag mi-a scris pe mess:

       "Am citit dimineata ce ai postat in ultimele zile si imi pare rau ca nu poti lasa trecutul in urma si inca mai suferi, ca nu dai o sansa vietii tale sa vezi partea buna a lucrurilor care ti s-au intamplat si sa privesti cu incredere spre viitor.

       Cu totii am suferit dintr-un motiv sau altul, cu rost sau fara rost, mai mult sau mai putin.

       Nu starui sa bati usilor inchise. Zavoarele sunt numai pt hoti.

       Nu continua sa scalzi in lacrimi un suflet impietrit. Vei obosi la un moment dat si...e pacat.

       Si ... ca sa raman si eu la "domeniul" in care sunt acum (am facut doar o mica pauza - hA!), adica bucataresc, o sa compar ceea ce faci tu cu oala pe care ai pus-o pe aragaz si astepti sa dea in clocot, chiar daca chibriturile s-au terminat sau ... (asta ca sa te fac sa zambesti!) rusii nu ne mai dau gaz... Sper ca macar am reusit sa te fac sa zambesti, dar cel mai important e sa si constientizezi mesajul.

Mai vorbim.

Eu am ceva...pe foc! - HA!

    Cu prietenie, XX"





Ce pot sa spun?

       Daca spun ca nu mai sufar dar mi-a ramas obiceiul de a posta, cred ca mint sau incerc sa ma mint......atat timp cat sufletul meu rezoneaza la chestiile astea inseamna ca mai exista o rana ce sangereaza.... 

       Eventual pot sa zic ca mi-a trecut si nu mai e pt o anume persoana... e la modul general si pentru toata viata, pentru toate iubirile inselate si/sau neimpartasite? Putin mai corect... dar asta inseamna ca tot nu mi-a trecut.... mai rau....inseamna ca am ajuns sa generalizez si sa sufar extragand din fiecare relatie esuata, tot ce mi-am dorit si nu am gasit....



Ma uit in jurul meu, aproape toti prietenii si colegii mei sunt casatoriti. Unii o duc mai bine...altii mai rau....si din afara se vede bine. Multi stau impreuna doar din frica sau lasitatea de a nu deveni singuri, altii au devenit mai degraba ca niste colegi care-si impart un pat, un apartament, un catel sau un copil....

Multi nu mai pun suflet si iubesc doar ideea de a fi casatoriti si realizati in ochii celorlalti....biete suflete...ce poate face ORGOLIUL din ei si viata lor....



     De mult timp meditez la conceptul de PROSTITUTIE fizica, morala, rationala, sufleteasca....care e mai grava oare? pana la urma, ca recunoastem sau nu...toti o facem la munca, in societate, in familie....

     Poate ca ar trebui sa schimb profilul blogului si sa scriu despre asa ceva...sau....despre OMOR de exemplu. Si nu ma refer la cel fizic. Porunca cu "sa nu ucizi" se aplica si in ate planuri decat cel fizic. Omoram zilnic iubirea din noi sau din altii, omoram speranta, etc.... dar asta merita o postare mai ampla...

Iubirea se masoara...

        Pentru cei care au iubit macar o data in viata.. si au suferit inzecit pentru bucatica de bucurie gustata.. pentru cei care au “mancat” pelin pentru o gurita de “ambrosie”.. le scriu cateva cuvinte, iar ei vor stii exact despre ceea ce vorbesc.





       Desi ai spus exact pe dos, ca esti romantica si ca pentru nimic in lume nu ai vrea sa ma ranesti, ai facut exact pe dos. Nu m-ai ranit, m-ai ucis, incet dar sigur. Si nici nu te-ai chinuit prea mult. De ce? Pentru ca Tu, nu ai putea sa fi capabila niciodata de sentimente pe care eu nu le spun, le simt, le traiesc, respir pentru ele.

       Daca te sun, nu o fac pentru ca vreau sa te deranjez si nici pentru ca ma plictisesc. Daca te sun, s-ar putea chiar sa imi doresc sa vorbesc cu tine, sa imi fie dor de tine si sa vreau sa iti aud vocea. Nu sunt asa tare cum as vrea uneori sa par, nici dur sau insensibil. Din contra. Sunt sensibil si fiecare vorba aruncata ma face sa sufar de 10 ori mai mult.

       Unii spun ca iubirea se masoara in saruturi. Altii afirma ca iubirea se masoara in cuvinte dulci rostite la ore tarzii sau dimineata devreme. Unii cred ca iubirea se masoara in nopti nedormite, in convorbiri telefonice interminabile sau in promisiuni facute. Altii ar spune ca iubirea se masoara in clipe de fericire petrecute in doi.

       Eu unul cred ca iubirea se poate masura. Iar masura iubirii este pierderea ei. Sunt multi oameni care au pierdut ce au iubit pentru ca n-au stiut sa aprecieze ce au. N-au vazut putin mai adanc in sufletul omului ce le-a stat alaturi si s-au obisnuit sa primeasca uitand ca iubirea inseamna sa imparti… Sa imparti tot ce ai, incepand cu sufletul.

      ‘’Am invatat sa iubesc tot ce era al meu.... dar am putut sa traiesc si fara ce nu aveam.. TE IUBESC doar pe tine, te-am iubit si voi muri iubindu-te pe tine!”

Tacere...

       Iti amintesti cum erai mereu prezenta in visele mele? Asteptand pentru un raspuns realizez ca tot ceea ce ramane acum este scrumul trairilor mele, scrum ramas in urma ta precum aerul proaspat de dupa ploaie. Si inteleg ca toate framantarile mele ajung la o singura concluzie. Am trait un vis pana acum si tot ce-mi ramane de facut este sa traiesc din amintiri.        Dar oare imi pot continua viata cand stiu ca undeva, candva am trait unul pentru celalalt? Pacat ca unul dintre cele mai mari conflicte interioare din viata mea este acela dintre om si timp, caci timpul nu asteapta dupa noi, timpul este nemilos. Maine n-o sa mai fim si tot ce va ramane va fi amintirea ta.

        Propria mea inchisoare, unde fiecare lucru poarta amintirea ta si povara trairilor mele copilaresti. Niciodata un moft, totdeauna iubire pura. Si cu toate acestea, nu reusesc sa inteleg ca asa a fost sa fie, ca nimic nu dureaza la nesfarsit, insa continui sa cred ca iubirea supravietuieste mortii in eternitate.

       Deja am vorbit. Nici un cuvant, nici o minciuna, nici o lacrima. Nimic sa te mai salveze de privirea mea. Nu mai e nimic de spus, pleaca, inima mea e franta. Nu vreau sa mai stiu nimic, de promisiunile facute. Si ce intensifica sentimentele mai tare decat departarea? Oare nu realizezi cat de mult imi lipsesti?

       Ti-e frica? Mie nu mi-a fost frica? N-am avut nevoie de intelegere? Ba da. Dar n-am gasit-o la tine. La tine gaseam doar niste scuze infantile pentru a nu mai vorbi sau cateva glume menite sa ma faca sa zambesc. Oare stii ce e in sufletul meu? In mintea mea? Stii tu ce haos ai provocat? Niciodata n-am avut nevoie de cuvinte, am avut nevoie doar de tine, sa fii langa mine.. Acum sa-ti mai zic ceva…Te iubesc.

Valul meu...

         Ai fost un val, iar eu o stanca. Tu m-ai iubit si te-ai rotit in jurul meu, te-ai indragostit de formele mele inegale, m-ai imbratisat cu bratele tale albe, inspumate, m-ai implorat sa vin cu tine, in lumea ta de ape agitate, sa-ti simt miscarea unduitoare a valurilor ce m-au atins.

         Atat ai spumegat si m-ai iubit, tu valul meu, m-ai rupt de stanca mama si m-ai luat in bratele tale si m-ai inecat in apa tulbure, incat nu ma mai vede lumina zilei. Sunt pe fundul apei, unde e liniste, dar eu vreau tulburarea ta, jocul, ameteala din bratele tale, sa ma faci sa visez frumos.Dar nu, tu ai plecat in cautarea altei stanci, sa o infasori asa cum ai facut cu mine. De mine ai uitat, de fapt eu acum, sunt doar o gramada de pietre pe fundul marii tale.

        Sa nu ma-ntrebi, iubita mea, daca sunt fericit sau mi-e bine, sa nu ma-ntrebi daca sunt trist si de ce, sa nu ma-ntrebi daca pe cer ii soare, sau daca vreau sa mai zambesc. Sa nu ma-ntrebi ce am de gand, daca mi-e greu in lipsa ta, daca mi-e dor, daca te mai iubesc, daca mai plang dupa tine, sau daca ma doare.

         Fara sa-ntrebi am sa-ti raspund, cu sufletul bland ca-ntotdeauna. Sa stii ca in lipsa ta mi-e greu, iubire, caci TE IUBESC, traiesc din amintirea ta, mi-e dor de tine de simt ca mor. In noapte lacrima-mi ascund si plang de dorul tau, adorm cu tine in gand, de dragul tau visez si imi apari in vis mereu, de parca-auzi strigarea mea.

         Ce-i suferinta ?--dorul meu. Ce e tristetea ?--viata mea. Daca zambesc,o fac prin lacrimi, daca privesc, nu-s ochii mei, caci nu mai am lumina. Nu stiu, nu vad daca e soare, nimic acum nu are rost, ma doare fiecare secunda fara tine, pentru ca a fost frumos sa te visez.

If I Don't Tell You Now - Ronan Keating

Nu mai...

      Nu o sa inteleg vreodata niciodata de ce mi-ai calcat sentimentele in picioare, de ce ai strigat sus si tare ca vrei sa fi iubita, ca ai suferit destul sa fi singura. Nu as fi crezut niciodata ca voi ajunge sa fiu mintit, de cea pe care o iubesc cel mai mult. N-am stiut nici macar ca doare atat de mult. Si vine totusi un timp cand inima iti sangereaza de ranile produse de tradare. Acest tip de tradare ii poate rani doar oamenii care iubesc cu adevarat.

       In viata simti nevoia pasilor in doi, iar acestia se fac in acelasi timp, cu credinta si sinceritate. Merita oare sa calci in picioare suflete nevinovate ? Tu nu ai suflet ? Nu te apasa constiinta ? Atunci cand roata se invarteste si patesti si tu ceea ce mi-ai facut tu mie, o sa simti cat doare si o sa te intrebi de ce .Caci ceea ce semeni, aia culegi, semeni vant si culegi furtuna !

        Pentru ca in lumea asta mare si nebanuit de murdara, sunt multi cei care-si fac cruce, cei care pasesc in Casa Domnului, dar care se duc acolo doar ca sa se roage de iertarea pacatelor si apoi cu nonsalanta, continua sa faca aceleasi pacate sau altele, poate mai mari.

        Tristete. Povestea se repeta. Intrebari fara raspuns. De ce acum? De ce tu? De ce eu? Cu ce am gresit? E vina mea. Nu vreau aripi noi, nu vreau sa ma umplu de praful amintirilor. Dar e prea tarziu. Deja s-a spus totul. Si acum sunt cuvinte purtate de vant. Si eu ce fac? Imi plang de mila, si ma mai intreb de ce. Uite de.asta. Ca nu am avut puterea sa zic nu la timp, ca am fost orbit de ideea de a zbura, ca nu pot sa trec peste tine, de cea pe care o iubesc. Revenim la iubire? NU mai. NU mai pot. E prea MULT pentru mine acum.

Tie...

      As vrea sa pot da timpul inapoi, dar e imposibil, as vrea sa-ti fi spun cat de mult te iubesc, as vrea sa stii ca am renuntat la tine, pentru ca nu mai pot trai in nebunia asta, ceea ce vrei tu eu nu pot sa mai accept.

      Doamne cat as vrea sa fiu eu cel care va fi in bratele tale in seara asta, dar nu, eu nu am dreptul sa simt ca sta timpul in loc, iar tu sa fii sursa de lumina a vietii mele. Pentru mine esti doar o flacara de lumanare, care se stinge la fiecare adiere de vant. Eu nu am dreptul la fericire. Tu doar imi dai dreptul sa fiu un acrobat, sa merg pe sarma subtire, care se poate rupe oricand sub greutatea mea.

      Voi ramane cu speranta ca intr-o zi macar din intamplare te voi vedea pe strada si imi voi bucura ochii. Probabil vei fi cu altcineva dar asa cum ti-am zis, eu nu o sa te uit!! O sa te iubesc la infinit, pana cand nu voi mai avea dreptul la viata, pana cand pleoapele mele se vor lipi pentru totdeauna.

      Imi e asa de dor de tine, dar e prea tarziu pentru regrete, mi-am jucat ultima carte, cartea renuntarii la tine Si acum cu inima zdrobita te caut: IN TOATE PERSOANELE PE CARE LE INTALNESC. Iubirea e totul si pana la sfarsitul vietii va fi tot ce am avut mai de pret.

      Imi pare rau ca nu ai putut sa vezi cat de mult te-am iubit si cat te iubesc ..... si imi doresc sincer pentru tine ca intr-o zi sa iubesti asa cum te-am iubit eu, sa nu-ti ajunga aerul pe care il respiri si sa crezi ca plamanii tai sunt mult prea mari pentru oxigenul de pe Pamant.

DEDICATE TIE

     Ceea ce trimit eu spre tine acum nu sunt cuvinte, ci sunt bucati din suflet si minte. Intinde mana si-o sa-ti pun in palma sufletul meu in furtuna calma. Inchisa intr-o raza de soare, uite-mi INOCENTA, vezi sa tiiminte cum moare. Rup tacerea, sparg peretii cu care-mi impartaseam secretele si-ti dau tie calitatile ca sa elimin defectele, oricum vietii nu-i poti opri efectele.

      Nu poti plati pe nimeni sa simta regretele in locul tau. Ca sa te-ajut iti dau esenta mea, slabiciunea si forta mea, intunericul si torta mea si sper sa inveti din ele, caci unele intamplari ingheta simturi si tu nu trebuie sa ingheti cu ele !!! Lasa sabia jos. N-o sa vindeci cu ea o inima rupta, s-ar putea sa te mire, dar dragostea NU-I o lupta.

      Sunt un visator. Ma zbat intre vis si realitate. Sunt tinut captiv de propriile mele vise. Poate varsta e de vina, sau poate nu sunt eu destul de puternic sa infrunt cruda realitate si prefer sa fiu doar eu cu mine, in lumea mea de basme. Din fericire, se gaseste intotdeauna cineva care sa ma “ciupeasca” si sa ma aduca iar cu picioarele pe pamant si asa retraiesc “over and over” aceasi dezamagire… ca a fost doar un VIS, ca toate lucrurile frumoase nu pot exista decat in imaginatia mea.

      Am o imaginatie bogata care ma ajuta sa simt ce altii nici macar nu-si imagineaza ca ar putea exista, dar cu cat visul este mai “maret” cu atat dezamagirea este mai puternica. Am dorinte, care ma ajuta zi de zi sa visez. Am sperante si asteptari… dar NU mai am putere. Nici de a visa, nici de a infrunta realitatea in continuare.

       Nu e departe momentul cand voi termina aceste randuri, iar pe ultimul voi scrie “Dedicate tie”… da, TIE !!  Imi trec mii de idei pe secunda. Mii de sentimente, de amintiri. Si toate, cu “A FOST ODATA” inainte ! Poate.. voi trece peste. Poate nu. God knows ! Te iubesc si nu pot schimba asta, pentru ca nu mai am putere.